basilica.ro

Hramul Parohiei Jilavele I – Ialomița

Marți, 24 iunie 2014, Parohia Jilavele I și-a serbat ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Bogdan-Ionuț Stancu, Protopop de Urziceni împreună cu un sobor de preoți. La…

Hramul Schitului Poiana Mărului

Prăznuirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a prilejuit moment de sărbătoare pentru obștea schitului Poiana Mărului din județul Caraș-Severin, care și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un numeros sobor…

Hramul mănăstirii din Poiana Brașov

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealul a oficiat Sfânta Liturghie marți, 24 iunie, la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Poiana Brașov. La hramul așezământului monahal au participat mulțimi de credincioși, pelerini și turiști…

Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Ivănești

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit marți, 24 iunie 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Ivănești din județul Vaslui. Credincioșii din mai…