basilica.ro

300 de elevi la întâlnirea Tânărul ieșean

300 de liceeni din municipiul Iași au participat sâmbătă, 24 mai 2014, la întâlnirea intitulată „Tânărul ieșean”, eveniment organizat la inițiativa filialei din municipiu a Asociației Tineretul Ortodox Român, sub coordonarea părintelui protos. Nicodim Petre,…

Liturghie înălțătoare în Parohia Mărăței 1

În Duminica a 6-a după Paști, Preasfințitul Macarie a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăței 1 din Piatra Neamț. În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a…

Un gest de recunoștință

Academicienii, preoții profesori, preoții, profesorii și cercetătorii care au contribuit la realizarea volumului „Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent” au fost premiați vineri, 23 mai, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel,…

Orbul vindecat a mărturisit dumnezeirea lui Iisus

În ultima duminică înainte de Înălțarea Domnului, numită Duminica Orbului din naștere, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie săvârșită la paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unde a…

Sărbătoare duhovnicească la Bogdănești

Credincioșii Parohiei sucevene Bogdănești I au participat duminica aceasta în număr mare la slujba de la biserica lor. Sfânta Liturghie a fost oficiată, în lăcașul de cult cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, de Înaltpreasfințitul Părinte…