Post în Ajunul Bobotezei
Pe 5 ianuarie 2014 este Ajunul Bobotezei. Pentru a întâmpina cum se cuvinte această mare sărbătoare, credincioșii țin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineață Agheasmă Mare. „Este vorba și de o ajunare…
Pe 5 ianuarie 2014 este Ajunul Bobotezei. Pentru a întâmpina cum se cuvinte această mare sărbătoare, credincioșii țin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineață Agheasmă Mare. „Este vorba și de o ajunare…
Cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, sunt oficiate, în aceste zile, slujbe speciale. Astfel, în ziua Ajunului Bobotezei, la 5 ianuarie, se va săvârși Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Conform rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă,…
Anul acesta, ziua de vineri, 3 ianuarie 2014, este zi aliturgică în Biserica Ortodoxă Română deoarece Praznicul Botezului Domnului este sărbătorit luni, 6 ianuarie. După cum menționează Părintele Prof. Dr. Ene Braniște în volumul Liturgica…
Prima lună a anului, cunoscută în popor și cu numele de „Gerar”, este bogată în sărbători. La 1 ianuarie, Biserica a prăznuit Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Tot în prima zi a anului,…
La Centrul eparhial din Tulcea a avut loc la 3 ianuarie 2014 tradiționala recepție de Anul Nou, la care au participat preoții din municipiul Tulcea, stareți și starețe, autoritățile locale și centrale, angajați ai Centrului…
În prima zi din an Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica ce poartă hramul „Nașterea Domnului” din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, informează radiorenasterea.ro Biserica Ortodoxă a prăznuit astăzi Tăierea…
Sute de credincioși clujeni au ales să pășească în anul 2014 în rugăciune. La miezul nopții au participat la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba de Te-Deum, săvârșită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS…
Astăzi, în ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur după Trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de…
În prima zi a anului civil, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, informează episcopiacaransebesului.ro În…
În noaptea dintre ani, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul clerului și credincioșilor prezenți în număr mare la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, informează episcopiaaradului.ro Respectând hotărârea Sfântului Sinod al…