basilica.ro

Sărbătoarea mănăstirii Cârțișoara

Credincioși din mai multe zone ale Transilvaniei au participat, la praznicul Vovideniei, la slujba de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Cârțișoara. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu,…

Hramul bisericii parohiei Gherla I

Biserica Parohiei Gherla I, lăcaș de cult ridicat în urmă cu mai bine de un secol, a îmbrăcat, la praznicul Vovideniei, haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte…

Vizită pastorală în parohia Globu Rău

La praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Globu Rău, jud. Caraș-Severin. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat…

Sărbătoarea parohiei sucevene Volovăț

Credincioșii localității sucevene Volovăț au participat astăzi în număr mare la slujba de la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, informează TRINITAS TV. Construită…

Zi de sărbătoare duhovnicească la Constanța

Constănțenii au participat în număr mare la hramul lăcașului de cult al Parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV.…

21 noiembrie 2006 – A trecut la cele veșnice în Washington (înmormântat în Mănăstirea Petru Vodă, județul Neamț), preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa

21 noiembrie 2006 – A trecut la cele veșnice în Washington (înmormântat în Mănăstirea Petru Vodă, județul Neamț), preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Studii liceale, apoi Facultatea de Medicină din București (neterminate). Arestat și închis din 1948…

Liturghie arhierească la Parohia Trăistari

În ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, astăzi, 21 noiembrie 2013, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din Parohia…

Hramul mănăstirii Ciocanu

Mănăstirea Ciocanu din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică. Foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un…