(†) Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
Pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Pătimirile Sale, le-a făgăduit venirea Preasfântului Duh, zicând: Este de folos să Mă duc Eu; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu…
Pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Pătimirile Sale, le-a făgăduit venirea Preasfântului Duh, zicând: Este de folos să Mă duc Eu; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu…
Învierea Domnului a fost celebrată de creștinii ortodocșii din lume pentru a doua oară în condiții de pandemie. În lăcașurile de cult a fost dusă Sfânta Lumină care a fost primită la Ierusalim, iar credincioșii…
Despre Sf. Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei. Crescând numărul creştinilor în Persia şi având biserici, episcopi, preoţi şi diaconii lor, s-au pornit spre mînie şi iuţime vrăjitorii cei ce-şi trăgeau seminţia lor din vrăjitorii cei…
Vă prezentăm ultima parte a dialogului Basilica.ro cu Părintele Ioan, monah la schitul ortodox Sainte Foy din Munții Cevennes, Franța. Fostul fotoreporter ne explică ce înseamnă să fii un fotograf bun, dacă putem considera fotografia…
Isihasmul este o practică ascetică de origine monahală născută în zona Egiptului în secolele 4-5. Această lucrare tainică de edificare spirituală se bazează pe repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus și dorința de liniștire interioară.…
Evenimentul istoric a avut loc în 27 martie 1918 și a constat în reunificarea părții dintre Prut și Nistru a voievodatului istoric al Moldovei alipită la Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care…
Continuă dialogul Basilica.ro cu fostul fotoreporter Gerard Gascuel, în prezent ieromonah la un schit din Munții Cevennes, Franța. Părintele spune cum și-a schimbat perspectiva asupra fotografiei, ce înseamnă arta fotografică și cum se împacă această…
În 2021 s-au împlinit 64 de ani de la trecerea în veşnicie a „părintelui artei moderne”, Constantin Brâncuşi, care a unit credinţa cu arta, naţionalul cu universalul și efemerul cu eternul. Constantin Brâncuşi a trecut la…
Postul Mare a început luni, 15 martie 2021. Este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat în 2021 în data de 2 mai. Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică…
În 1983, fotoreporterul Gérard Gascuel a fost trimis să documenteze viața monahilor din Sfântul Munte, un loc în care nu mai fusese niciodată. În fața imaginii frapante a unui osuar, tânărul francez s-a confruntat pentru…