basilica.ro

Seară duhovnicească dedicată Părintelui Stăniloae

Cenaclul Sfântul Simeon Noul Teolog al Facultății de Teologie Ortodoxă din București a organizat miercuri seară o conferință dedicată Părintelui Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea a 110 ani de la nașterea sa. Întâlnirea a reunit…

Consiliere și sprijin pentru nevoiași

Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD), coordonat de către Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, a oferit în luna octombrie sprijin material și financiar pentru depășirea situațiilor de criză…

Tineri în vizită la Parohia Izvorani din Ilfov

Un grup de 14 copii și tineri din cadrul Ansamblului rezidențial de tip familial „Sfânta Maria” – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, București, a vizitat marți, 5 noiembrie, Parohia „Sfântul…

Zile de aur pentru marea familie de pictori bisericești

Peste 300 de pictori bisericești din întreaga țară s-au întâlnit zilele acestea la Palatul Patriarhiei în cadrul unor conferințe menite să aprofundeze și să promoveze pictura autentic bizantină, care păstrează valorile tradiției ortodoxe. Dialogurile deschise…

Mănăstirea Limanu, ca o Hozevă dobrogeană

După o lungă tăcere, după veacuri de stăpânire străină și oprimare ateistă, Dobrogea creștină își împlinește acum testamentul spiritual lăsat moștenire de însuși Sfântul Andrei, primul Apostol al Domnului. Astăzi, vechiul pământ al Scythiei Mici…

Mănăstirea Pasărea – două secole de existență

Mănăstirea ilfoveană Pasărea îmbracă haine de sărbătoare. La sfârșitul acestei săptămâni, așezământul monahal va marca împlinirea a două secole de existență. Mănăstirea datează din anul 1813, din timpul lui Caragea Vodă, însă spre deosebire de…

Pelerinaj la moaștele Sfântului Nectarie

Aproape 150 de români, organizați în trei autocare, vor pleca, joi, 7 octombrie 2013, într-un pelerinaj în Grecia, la moaștele Sfântului Nectarie. Pelerinajul este organizat anual de agenția BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române în preajma…