basilica.ro

Seară duhovnicească în parohia Naidăș

Foarte mulți credincioși au participat, ieri seară, la slujba de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Naidăș. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat aici Acatistul celor doi sfinți. Alături de credincioșii…

Reuniunea decanilor facultăților de teologie

Decanii Facultăților de Teologie din întreaga țară se vor reuni, mâine, la Patriarhie, în ședință de lucru. Întâlnirea va reuni reprezentanți de la toate cele 10 instituții de învățământ teologic universitar din România, informează TRINITAS…

Cerc de pictură pe sticlă în Parohia Gepiș din Eparhia Oradiei

În cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat cu succes în Parohia Gepiș din Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, în această binecuvântată perioadă pascală s-au desfășurat mai multe activități cu caracter cultural-educațional menite să vină în sprijinul…

Festival de muzică sacră la Alba Iulia

Arhiepiscopia Alba Iuliei, în colaborare cu Consiliul Județean Alba, Inspectoratul Școlar al Județului Alba și Asociația „Artă și Tradiții Meșteșugărești” Alba, organizează a II-a ediție a Festivalului de muzică sacră „Cântați lui Dumnezeu cu bucurie”,…

Conferință despre Teologia Ortodoxă la Cluj

O conferință internațională despre Teologia Ortodoxă va fi organizată în aceste zile la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă și Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului, informează radiorenasterea.ro Evenimentul se va desfășura în perioada…