basilica.ro

Premianții Alege Școala! din Protoieria Ploiești

Protoieria Ploiești a organizat la 7 mai 2012 în Biserica Parohiei „Maica Precista” din municipiu premierea elevilor participanți la concursul „Alege școala!”, desfășurat în cadrul proiectului omonim, derulat de Patriarhia Română și Fundația World Vision…

Icoana ortodoxă, lumina credinței

La sediul Centrului pentru patrimoniul cultural ‘Sfântul Constantin Brâncoveanu’ din București a avut loc la 7 mai 2012 evaluarea lucrărilor de iconografie care au participat la Concursul național ‘Icoana ortodoxă – lumina credinței’, prima ediție,…

Prezență arhierească în mijlocul studenților timișoreni

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezent duminică, 6 mai, în mijlocul studenților din campusul universitar timișorean, informează mitropolia-banatului.ro. Aici, Preasfinția sa a fost întâmpinat de un număr mare de studenți…

Activități cultural-misionare în Valea Almăjului

Pe 5 mai 2012 Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat lucrările de amenajare a casei parohiale din Șopotul Nou, după cum informează episcopiacaransebesului.ro. Casa parohială a fost refăcută în totalitate, atât în interior cât…