basilica.ro

Concert de muzică religioasă la Sibiu

La finalul Deniei din Duminica Floriilor, corala Catedralei a susținut un concert de cântări specifice Postului Mare. Dirijată de Dan Alexandru Streza, Ovidiu Petre Moldovan și Andrei Androniciuc, corala a încântat auditoriul cu piese religioase…

Denia din Sfânta și Marea Marți la Patriarhie

La Catedrala Patriarhală din București, luni 9 aprilie 2012, a fost oficiată, începând cu ora 17:00, Denia din Sfânta și Marea Marți. Conform Sinaxarului citit la această slujbă „în Sfânta și Marea Marți se face…

Duminica Floriilor la Parohia Coslada, Spania

Sub genericul: Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniți toți să-L lăudăm!, în Duminica Floriilor, la 8 aprilie 2012, începând cu orele 18:00, la biserica parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul din Coslada, Spania a avut…

Liturghie arhierească la Zăgujeni

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sâmbătă, 7 aprilie 2012, alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie în incinta Complexului de servicii sociale „Casa Noastră” din Zăgujeni. „Îl rog pe Bunul…

Data prăznuirii Paștilor

Praznicul Învierii Domnului va fi sărbătorit anul acesta, duminică, 15 aprilie. Paștile a fost prăznuit de la început în toată lumea creștină, însă, întotdeauna au existat deosebiri regionale în ceea ce privește data și modul…

Deniile Săptămânii Mari

Săptămâna Mare sau a Sfintelor Pătimiri este o perioadă unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic, cât și duhovnicesc. În toate aceste zile, slujbele Bisericii invită credincioșii la pocăință și la o adâncă…