basilica.ro

O zi dedicată copiilor în parohia Brăteşti

Asociaţia Tineretul Ortodox Român – filiala Brăteşti, coordonată de părintele Ciprian Hapliuc, în colaborare cu ATOR Paşcani, a organizat o zi specială pentru 60 de copii din Parohia Brăteşti – prot. Paşcani, duminică 19 iulie…

Slujire arhierească la biserica Buna-Vestire din Tulcea

Sfânta Mironosiţă întocmai cu Apostolii Maria Magdalena a fost cinstită ieri, 22 iulie, în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, Preasfinitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat sfânta Liturghie în biserica Buna-Vestire din Tulcea, potrivit episcopiatulcii.ro…

Slujire arhierească la biserica Sf. Ilie din Severin

Duminică, 26 iulie, credincioșii severineni vor avea parte de alese bucurii duhovnicești și de arhierești binecuvântări. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica “Sf. Ilie Tesviteanul” din municipiul Drobeta…

Hramul Parohiei Verona I

Anul acesta, la 20 iulie 2015, cu mare emoție, parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Verona 1 a prăznuit cel de-al 14-lea hram. A fost un moment de mare bucurie duhovnicească la care au împreună-slujit,…

Părintele Arsenie Papacioc, comemorat la Constanţa

La patru ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”, din Comuna Târguşor, a organizat lunea aceasta, la Casa de Cultură din Constanţa, conferinţa intitulată„Omagiu Părintelui Arsenie Papacioc”. Evenimentul…