basilica.ro

Episcopul Tulcii, în vizită la Avezzano

Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat, în perioada 8-11 aprilie, în Italia, la Avezzano, răspunzând invitației credincioșilor de aici și a părintelui Daniel Mititelu de a oficia Sfânta Liturghie arhierească și de a dărui parohiei…

Program muzical-literar la Mănăstirea Cernica

Apropierea sărbătorii Sfintelor Paști a fost prilej de bucurie și pentru copiii comunelor ilfovene Cornetu și Bragadiru. La Centrul social cultural ‘Sfântul Calinic’ de la Mănăstirea Cernica a avut loc săptămâna trecută programul muzical-literar intitulat…

Evangheliile din Sfânta și Marea Marți

În Sfânta și Marea marți, textele principale din Sfânta Evanghelie se citesc în cadrul Deniei și a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. Astfel, în cadrul Deniei, avem textul de la Sfântul Evanghelist Matei capitolele 22,…

Sfânta și Marea Marți

Sfânta și Marea Marți este prăznuită în Biserica Ortodoxă, începând cu seara zilei de luni, 18 aprilie, când a fost săvârșită slujba Deniei. Conform Sinaxarului citit la această slujbă, „în Sfânta și Marea Marți se…

Floriile la Reșița

Tradiționalul pelerinaj de Florii a fost organizat duminică și în Episcopia Caransebeșului. La Reșița, procesiunea, aflată la a doua ediție, s-a desfășurat în zona centrală a orașului și a fost condusă de Preasfințitul Părinte Episcop…

Concert de Florii la Focșani

În Duminica Floriilor, la Biserica „Sfântul Nicolae” – Umbră din Focșani, după Denie a avut loc un program artistic. S-au interpretat cântări corale specifice Postului Mare și Săptămânii Patimilor susținute de Corala „Pastorala” și poezii…

Pelerinaj de Florii la Roman

Credincioșii din Roman au participat ieri la Denia primei zile din Săptămâna Patimilor oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiu, informează TRINITAS…

Slujba Prohodului Domnului

Slujbele și ceremoniile liturgice din Sfânta și Marea Vineri sunt cele care reproduc, peste veacuri, într-un chip impresionant, pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului Hristos. În centrul cultului acestei zile stă Prohodul Domnului, care se cântă…

Concert de Florii la Sibiu

Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu a susținut aseară un concert de Florii, informează TRINITAS TV. „Învierea Domnului este practic esența și viața întregului urcuș prin pocăință al Postului Mare. Am încercat cât…