basilica.ro

„Zilele Betleemului Ştefanian“, ediţia a III-a

Credincioşii din Oneşti sunt aşteptaţi timp de două zile la manifestările prilejuite de cinstirea ctitorului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ – Borzeşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Evenimentele religioase şi culturale au menirea de a readuce în…

Sărbătoare duhovnicească la Deva

La 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Catedrala Ortodoxă din Deva și-a prăznuit cel de-al doilea hram, în cadrul Sfintei Liturghii arhierești săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului împreună cu…

Liturghie arhierească la Mănăstirea Peştera

Luni, 29 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Peștera, Protoieria Pucioasa. Biroului de Presă…

Hramul Parohiei Timişoara-Plopi

La praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Parohia Timişoara-Plopi, din Protopopiatul Timişoara II şi-a sărbătorit hramul. Bucuria credincioşilor adunaţi la hram a fost încununată de prezenţa în mijlocul lor a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei…

Sărbătoare în satul sucevean Spătărești

Duminică, 28 iunie 2015, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, în sobor de preoți și diaconi, a resfințit Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din satul Spătăreşti, Protopopiatul Fălticeni. Sfânta Liturghie a fost oficiată apoi…