basilica.ro

Liturghie arhierească în localitatea Oțelu Roșu

În Duminica a XVII-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Oțelu Roșu, informează ‘Ziarul Lumina’,…

Revista „Mitropolia Olteniei”, pe internet

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Irineu, duminică, 6 februarie, a fost lansat, site-ul revistei ‘Mitropolia Olteniei’, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Oltenia. Acesta poate fi accesat de pe site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei, la secțiunea Publicații,…

Atelier de creație la Mănăstirea Popânzălești

La sfârșitul săptămânii trecute, Asociația Culturală ‘Craiova’ și ‘Fotoclubul Mihai Dan Călinescu’ au organizat, cu binecuvântarea Mitropoliei Olteniei și cu sprijinul Primăriei municipiului Craiova, un atelier de creație fotografică la Mănăstirea Popânzălești și în satul…

Moaștele Sfântului Nectarie, aduse din Eghina la Brașov

În Biserica ortodoxă ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Parohia ortodoxă ‘Valea Cetății’ Brașov, se vor afla, în perioada 11-17 februarie, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul. Acestea sunt păstrate în Catedrala mitropolitană ‘Înălțarea Domnului’ din…

Expoziția „Ferestre spre suflet” la Iași

Fundația ‘Solidaritate și Speranță’ a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei organizează vineri, 11 februarie 2011, la Centrul Mall Moldova din Iași (foto), expoziția ‘Ferestre spre suflet’, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Moldova. Vernisajul va cuprinde lucrări…