basilica.ro

Praznicul Bobotezei la Marea Baltică

Miercuri, 6 ianuarie 2010, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a slujit împreună cu un sobor de preoți Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din…

Sfântul Ioan Botezătorul, modelul asceților

Astăzi sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care cinstim pe proorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat pentru prima dată oamenilor. Soborul Sfântului Ioan…

Procesiune spre Dunăre la Drobeta-Turnu Severin

În ziua prăznuirii Botezului Domnului, ieri, 6 ianuarie, la Drobeta-Turnu Severin, după Sfânta Liturghie, de la ora 11:00, ierarhul, preoții și credincioșii au mers în procesiune de la toate bisericile din municipiu spre portul dunărean,…

„Botezul acesta amintește de nașterea de sus”

Praznicul Botezului Domnului Hristos a fost întâmpinat la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova de sute de credincioși care au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Preasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, și…

Praznicul Bobotezei la Moldova Nouă

La praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului a săvârșit Sf. Liturghie arhierească și Sfințirea Apei celei Mari în orașul Moldova Nouă, informează Episcopia Caransebeșului Fiind primul oraș din țara noastră străbătut de…