basilica.ro

Colecta pentru Fondul Central Misionar

În toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate este organizată, în această perioadă, tradiționala colectă în bani pentru Fondul Central Misionar. Acesta este destinat lucrării misionare și sociale a Bisericii şi sprijinirii…

Conferinţa „Hristos – contemporanul nostru“ la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în oraşul de pe Mureş se va desfăşura un program de afirmare a valorilor spirituale, culturale şi artistice ale Bisericii Ortodoxe, intitulat „Hristos în cetate“, informează „Ziarul Lumina”.…

Conferința pastorală semestrială la Veneția

În data de 18 martie 2015, a avut loc la Veneția, a treia conferință pastorală semestrială din Cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi”. Conferința a întrunit toți preoții din protopopiatele din nord-estul…

Seară duhovnicească la Parohia Brâncuși

La parohia bucureșteană „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sf. Ioan Rusul”, din cartierul ANL-Brâncuși, continuă tradiția serilor duhovnicești. Seara de marţi, 17 martie 2015, a avut ca temă pocăinţa şi roadele ei mântuitoare, potrivit protoieriasector6capitala.ro. Evenimentul…

Întâlnire cu preoţi din Caraş-Severin

Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeşului a organizat zilele trecute,în Parohia Răcăşdia din Protopopiatul Moldova Nouă, o întâlnire de lucru cu preoţii de pe raza protopopiatului, în vederea intensificării lucrării misionare cu copiii şi tinerii.…

„Marşul pentru viaţă” în oraşul Buftea

În cadrul evenimentelor prilejuite de săptămâna pentru viață Ligile Tinerilor Creștini Ortodocși Români din județul Ilfov anunță pentru Sâmbătă 21 martie 2015, orele 13:00, organizarea unui marș intitulat „Fiecare viață este un dar”. La marș…