basilica.ro

Ajunul Bobotezei la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală au fost oficiate, astăzi, 5 ianuarie 2015, în ziua Ajunului Bobotezei, de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte Preacuvioşii Părinţi Arhimandriţi Teofil Anăstăsoaie şi Clement Haralam,slujba Utreniei…

Sărbătoarea parohiei Timişoara-Iosefin

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost prezent în duminica dinaintea Botezului Domnului în mijlocul credincioşilor din cartierul timişorean Iosefin. Cu acest prilej, Chiriarhul a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită…

Sinod Mitropolitan la Cluj-Napoca pe tema orei de religie

Membrii Sinodului Mitropolitan şi ai Consiliului Eparhial s-au întruit pe 30 decembrie 2014, la Centrul Eparhial al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Reprezentanţii bisericii se arată îngrijoraţi de noua iniţiativă legislativă care prevede schimbarea statutului…

Ce este Agheasma Mare?

Cuvântul „agheasma” în limba greacă înseamnă „apă sfințită”. Ca element fundamental al Creației, apa se folosește la spălarea și curățirea fizică, dar este asociată și lucrării de curățire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului. „În…