Ziua Limbii Române
În ţara noastră este celebrată în fiecare an, la 31 august, potrivit legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Române. În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea…
În ţara noastră este celebrată în fiecare an, la 31 august, potrivit legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Române. În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea…
Întrucât au existat unele tulburări provocate de comportamentul și activitatea desfășurată de preotul Matei Vulcănescu de la Parohia „Panaghia Odighitria” – Pireu, Grecia, în unele eparhii din Patriarhia Română, facem precizarea că Sinodul mitropolitan al…
În ziua sărbătorii Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, luni, 29 august 2016, Mănăstirea Bic din Protopopiatul Șimleu Silvaniei și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras, Mitropolitul Mexicului (Patriarhia Ecumenică), a…
În ziua sărbătorii Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, luni, 29 august 2016, Mănăstirea Cornet şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și…
Prima tipografie de la Râmnic, ctitorită în anul 1705, a fost cea a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Episcopul Râmnicului-Noul Severin (1705-1708). Mai înainte de a fi hirotonit episcop, în anul 1694, Sfântul Antim a înființat…
Toţi credincioşii ortodocși sunt invitați să participe duminică, 04 septembrie 2016, alături de cei 2500 de tineri prezenți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, la prima Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul României la Catedrala…
Arhim. Bartolomeu Samaras, secretarul general al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, a fost ales Mitropolit de Smirna, se menţionează într-un comunicat de presă emis de Patriarhia Ecumenică. Reunit în şedinţă de lucru, Sfântului Sinod al…
Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfinţitul Părinte Siluan, i-a vizitat duminică, 28 august 2016, pe românii internaţi în spitalul din Rieti în urma cutremurului care a lovit Italia miercuri, 24 august, informează site-ul oficial al…
Hramul Mănăstirii Cormaia din județul Bistrița-Năsăud a fost serbat luni, 29 august 2016, în ziua sărbătorii Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfintitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului,…
Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Ţinuturilor Cehiei și Slovace, se află începând cu data de 26 august 2016 într-o vizită oficială în Biserica Ortodoxă Rusă. Cu acest prilej, în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului – 28…