15 ani de la plecarea la Domnul a Patriarhului Teoctist
În data de 30 iulie s-au împlinit 15 ani de la plecarea la Domnul a Patriarhului Teoctist. După 21 de ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veșnice în…
În data de 30 iulie s-au împlinit 15 ani de la plecarea la Domnul a Patriarhului Teoctist. După 21 de ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veșnice în…
Sfinții Apostoli: Sila, Silvan, Crescent și Andronic Au făcut parte din cei 70 de apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În anul 50, s-a desfășurat la Ierusalim sinodul apostolic, în cadrul căruia s-a discutat problema…
Ziua de 29 iulie a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, fiind simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. Tot în 1998, pe 29 iulie, odată…
Părintele Liviu Burlacu, coordonatorul unui centru destinat terapiei dependențelor, a explicat într-un material realizat de Libertatea cum se pot schimba în bine vieţile oamenilor afectaţi de adicţii, care trec pragul centrului. Centrul rezidențial „Izvorul Tămăduirii”,…
„Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur”, spunea Părintele Nicolae Steinhardt…
Biblioteca Națională a României va fi închisă pentru public, în perioada 1 – 15 august 2022, inclusiv spațiile libere pentru lectură. „Se va menține deschisă pentru depunerea documentelor cu titlu de depozit legal, în programul…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud îşi serbează vineri ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mucenic Veniamin. Preasfinția Sa este originar din Republica Moldova, fiind născut în Comuna Puhoi, Raionul Anenii Noi, în anul 1975. A intrat în viața…
Sfântul Mucenic Calinic Originar din Cilicia († 290), a trăit într-o perioadă în care mulți creștini se lepădau de credința în Hristos și slujeau idolilor. Plângând pentru pierzarea lor, sfântul s-a făcut multora dascăl de…
Episcopul Macarie al Europei de Nord a oferit miercuri o veste bună în cazul fetiţei bolnave pentru care a făcut apel la rugăciune. Ierarhul a precizat că Teodora „se simte mai bine şi a fost…
Peste 5000 de oameni au adus cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae care au fost duse, în perioada 23-24 iulie, de la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală la Biserica Bălușești din județul Neamț. Racla…