Arhivă

Corul Carmina Coziae din Rm. Vâlcea va reprezenta Mitropolia Olteniei la Concursul național de muzică eclezială corală Lăudați pe Domnul

Etapa mitropolitană a Concursului Național de Muzică Eclezială Corală „Lăudați pe Domnul!” pentru Mitropolia Olteniei, s-a desfășurat astăzi, 11 octombrie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.…

Conferință preoțească lunară în Protopopiatul Tulcea

Marți, 11 octombrie 2011, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a prezidat lucrările Conferinței preoțești administrative lunare din protopopiatul Tulcea, după cum ne-a precizat părintele arhidiacon Vasile Iulian. În deschiderea lucrărilor după cuvântul P.S. Sale P.C.…

Resfințire de biserică în localitatea gorjeană Drăgoiești

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei s-a aflat sâmbătă, 8 octombrie 2011, în mijlocul credincioșilor Parohiei gorjene Drăgoiești, cu ocazia resfințirii Bisericii cu hramul „Sfânta Treime” din localitate, informează site-ul mitropoliaolteniei.ro. De asemenea,…