Arhivă

Sfințirea altarului la biserica din Vălișoara, județul Cluj

Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat duminică seara pictura altarului din biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vălișoara, Protopopiatul Cluj I. Slujba a avut loc după Vecernie, care…

Vizită arhierească în Parohia mehedințeană Banovița

Credincioșii parohiei mehedințene Banovița au primit sâmbătă, 8 octombrie 2011, vizita Chiriarhului Episcopiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, după cum ne informează Cătălin Cernătescu. Astfel, după săvârșirea Slujbei Vecerniei a avut loc în prezența…

Memorialul curajului românesc în Cehia

Biserica românească ridicată de Patriarhia Română în orașul ceh Most, în cinstea celor peste 60.000 de ostași români care s-au jertfit pentru eliberarea Cehoslovaciei de invazia nazistă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a…

Două decenii de misiune teologică ortodoxă la Oradea

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la Simpozionul Internațional Familia creștină în societatea contemporană, organizat cu prilejul aniversării a 20 de ani de la reînființarea Facultății de Teologie Ortodoxă Episcop dr.…

Cursuri pentru conservarea patrimoniului național

Centrul pentru patrimoniu cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu”, al Patriarhiei Române, organizează, săptămâna viitoare, o nouă serie de cursuri destinate formării de specialiști în domeniul conservării patrimoniului național. Cei 23 de participanți înscriși provin de la…

Biserica reșițeană Govândari a fost sfințită

În Duminica a XX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, din cartierul reșițean Govândari. Chiriarhul a oficiat și Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți…