Arhivă

Sfântul Grigorie Luminătorul

Sfântul Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, a cărui pomenire se face astăzi, 30 septembrie, de către Biserica Ortodoxă, s-a născut, după unele izvoare în anul 240, iar după altele în 257, în provincia Balhaven, din Armenia…

Continuă lucrările la Catedrala Mântuirii

Lucrările la noua Catedrală Patriarhală din Dealul Arsenalului continuă. Echipa de specialiști care lucrează în acest moment speră ca săptămână viitoare turnarea betonului de egalizare să fie finalizată în proporție de 90%. „În acest moment…

Hramul Parohiei Zlătari din Capitală

Biserica Zlătari, una dintre vechile biserici ale Capitalei României, își va sărbători duminică ocrotitorul. Sărbătoarea va începe de sâmbătă. „Sărbătoarea Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina începe de fapt sâmbătă, 1 octombrie, cu Sfânta Liturghie din…

Părintele Adrian Făgețeanu va fi înmormântat sâmbătă

Slujba înmormântării părintelui Adrian Făgețeanu va fi oficiată sâmbătă, 1 octombrie, la Mănăstirea gorjeană Lainici, informează TRINITAS TV. Părintele Adrian Făgețeanu s-a stins din viață marți seara, la orele 19.30, în București, pe patul spitalului…

Revedere după zece ani

Promoția 2001 a secției Teologie Pastorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s-a reunit la 10 ani de la absolvire. De dimineață, teologii au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Spiridon…

Hramul Protopopiatului Oltenița

Marți, 27 septembrie 2011, Protopopiatul Oltenița și-a sărbătorit hramul, pe „Sfântul Sfințit Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești”, informează sf-esc.ro. Sfânta Liturghie a fost oficiată la Biserica ,,Sfântul Nicolae” din municipiul Oltenița, care are ca…

Hramul celui de-al doilea Paraclis Patriarhal

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Grigorie Luminătorul de pe 30 septembrie, cel de-al doilea paraclis al Reședinței patriarhale își sărbătorește ocrotitorul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al…