Arhivă

Ierarhul Lucian Florea a fost pomenit la Tomis

Cu prilejul împlinirii a șapte ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Lucian Florea, arhiepiscop al Tomisului în perioada 1990-2001, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit ieri 30 august 2011, Sfânta Liturghie și slujba…

Tabără națională de arte plastice la Leghia, Cluj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a organizat, în perioada 23-28 august, la Leghia, Tabăra națională de artă plastică „Tradiții clujene 2011″. După cum ne informează radiorenasterea.ro, manifestarea s-a desfășurat pe două…

Un om înțelept, promotor al credinței și al păcii

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, adresat participanților la Adunarea festivă dedicată încheierii misiunii în România a Marelui Rabin, Menachem Hacohen, Sinagoga Mare, București, miercuri, 31 august 2011: Eminența Voastră, Domnule Mare Rabin, Excelențele Voastre,…

Sfințire și resfințire de biserici în MMB

Două lăcașuri de cult din Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) au fost binecuvântate, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. IPS Pimen a sfințit luni biserica Schitului Molid din județul Suceava, iar PS Ioachim…

Tabăra „Licăr de Lumină” de la Durău

Câteva sute de copii au participat, în această vară, la taberele „Alege Școala!” organizate la mănăstirile Caraiman, Tismana și Miclăușeni și la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru” de la Durău. „La Durău am avut în…

Cursuri pastorale în Mitropolia Banatului

În această perioadă se desfășoară la Timișoara cursurile pentru obținerea gradelor profesionale – definitivat și gradul II – la care participă preoți din Mitropolia Banatului. Deschiderea oficială a seriei de cursuri a avut loc la…

Începutul Anului Nou Bisericesc

Ziua de 1 septembrie are o semnificație deosebită pentru creștinii ortodocși, fiind începutul anului nou bisericesc. Obiceiul calculării anului eclezial, numit și Indiction, începând cu prima zi de toamnă vine din Antichitate. După tradiția moștenită…