Arhivă

Băimărenii și-au cinstit eroii

Maramureșenii au sărbătorit Înălțarea Domnului. În biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în…

Cinste Eroilor Neamului

Eroii neamului au fost pomeniți în Capitală, în mai multe locuri unde sunt amplasate monumente și ansambluri comemorative, informează TRINITAS TV. În Parcul Carol, un sobor de preoți militari din Garnizoana București a oficiat o…

Hramul Mănăstirii Muntele Rece

Praznicul Înălțării Domnului este an de an un prilej de sărbătoare pentru viețuitorii Mănăstirii Muntele Rece din județul Cluj, locaș care își serbează în această zi hramul. Praznicul a fost marcat anul acesta prin prezența…

Concursul Icoana micului creștin în Mitropolia Clujului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Mănăstirea Râșca Transilvană a găzduit miercuri, 1 iunie, Concursul „Icoana micului creștin”, aflat la cea de-a treia ediție, informează radiorenasterea.ro. Prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului, manifestarea s-a…

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Joi, 2 iunie 2011, la praznicul Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din municipiul Zalău, informează episcopiasalajului.ro. Acest monumental locaș de închinare are ca hram praznicul Înălțării Domnului. În…