Arhivă

Procesiune la Curtea de Argeș

În această seară, în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș a avut loc o procesiune cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Cinstitele odoare au fost însoțite de un sobor de preoți și diaconi, în mijlocul…

Concursul național „Copilul în familie” la Buzău

La sediul Protoieriei Buzău II, Concursul național „Copilul în familie”, inițiat de Sectorul teologic – educațional al Patriarhiei Române, s-a desfășurat și la nivelul Protoieriilor Buzău II și Buzău III, informează TRINITAS TV. Cei 30…

Întâlnire a preoților de spitale și cimitire

În joia Săptămânii Luminate, preoții de caritate din spitale și cimitire din Capitală s-au întâlnit într-o nouă ședință. Prima întrunire după Sfintele Paști a fost prezidată de către Coordonatorul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, diac.…

Evenimente istorice la Mănăstirea Lainici

Arhiepiscopia Craiovei organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, două evenimente de mare importanță pentru istoria Mănăstirii Lainici: proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion, starețul Mănăstirii Lainici și sfințirea bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, din așezământul monahal. Proclamarea…

Concert pascal în parohia maramureșeană Posta

Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul (foto) din parohia maramureșeană Posta va găzdui mâine, 29 aprilie, prima ediție a concertului pascal „Cristos a Înviat – Lumina învierii noastre”. După cum ne informează Radio TRINITAS, vor concerta 10…