Arhivă

Ședință preoțească în Protopopiatul Ceahlău

Preoții din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri, 15 aprilie a.c., în ședință lunară. Tema întrunirii a fost susținută de pr. Constantin Papuc de la parohia Frumosu și a fost intitulată „Echilibrul sufletesc al preotului, factor…

Noi apariții editoriale în Arhiepiscopia Tomisului

În preajma Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Editura Arhiepiscopiei Tomisului a publicat două noi lucrări religioase – „Prohodul Domnului” și o „Carte de rugăciuni”. Ambele lucrări apar cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul…

Activități caritativ-sociale în Arhiepiscopia Târgoviștei

Cu ocazia marii sărbători a Învierii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nifon al Târgoviștei, în Arhiepiscopia Târgoviștei se desfășoară mai multe acțiuni caritativ-sociale, dintre care amintim Proiectul educațional „Dar din rai se face rai”, derulat…

Sărbătoarea Învierii la Mangalia

Vineri, 17 aprilie 2009, la ora 13:00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va face o vizită pastorală la biserica „Sfinții Mihail și Gavriil” din Mangalia unde va duce, spre închinare, moaștele Sfântului Apostol Andrei. Racla cu…