Arhivă

Cursuri pastorale la Mănăstirea Rătești

La Liceul Teologic Monahal „Sfântul Epifanie al Ciprului” de la Mănăstirea buzoiană Rătești a avut loc, astăzi, 2 iulie 2012, deschiderea cursurilor preoțești pe probleme teologice, duhovnicești și de interes bisericesc, organizate, deja, de mai…

Sărbătoarea Mănăstirii Putna

Biserica Ortodoxă Română l-a pomenit astăzi pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Ca în fiecare an, mii de credincioși au luat drumul Putnei pentru a se închina la ctitoria domnitorului și pentru a participa la…

Ajutor pentru vindecarea dependenților de alcool

Persoanele asistate în cadrul Așezământului Nazaret din Șura Mică, au primit, astăzi, 2 iulie 2012, vizita reprezentanților Sectorului social al Arhiepiscopiei Sibiului și ai Agenției Naționale Antidrog. Vizita face parte din programul unei campanii ce…

Liturghie arhierească în penitenciarul din Arad

La sfârșitul săptămânii trecute, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a vizitat mai multe biserici din eparhie, în care a slujit Sfânta Liturghie și a vorbit credincioșilor despre viața și activitatea Sfinților Apostoli, informează Ziarul Lumina, Ediția…

Copiii Parohiei Timișoara – Viile Fabric în pelerinaj

Copiii Parohiei Timișoara – Viile Fabric, implicați în proiectele ‘Hristos împărtășit copiilor’ și ‘Alege școala!’ au mers sâmbătă, 30 iunie 2012, într-un pelerinaj de o zi la Catedrala episcopală din Caransebeș, Mănăstirea Prislop și la…

Portret de voluntar – Workshop organizat la Bacău

La Colegiul Tehnic ‘Anghel Saligny’ din Bacău a avut loc joi, 28 iunie, workshopul ‘Portret de voluntar’. Workshopul face parte din activitățile susținute în cadrul proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social, finanțat prin…

Resfințire de biserică în Protopopiatul Iași I

Biserica cu hramurile ‘Înălțarea Domnului’, ‘Sfântul Gheorghe’ și ‘Sfântul Nicolae’ din Parohia Brătuleni – Miroslava, Protopopiatul Iași 1, a fost resfințită, ieri, 1 iulie 2012, de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, informează Ziarul…