Eparhii

Slujbă de Te Deum la inaugurarea Cetăţii Severinului

Cu prilejul deschiderii Cetăţii Severinului, sâmbătă, 26 septembrie 2015, începând cu ora 11:00 va avea loc un ceremonial religios, după cum informează site-ul oficial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Astfel, un sobor de preoţi, delegaţi…

Cerc pastoral la Biserica Sfânta Vineri – Berceni

La Biserica Sfânta Vineri – Berceni a avut loc joi, 24 septembrie 2015, o nouă întrunire pastorală. La eveniment au participat preoții din Cercul pastoral Berceni, Protopopiatul Sector 4 Capitală. „În cadrul cercului pastoral desfăşurat…

Sinaxă monahală în Episcopia Tulcii

La Mănăstirea Halmyris s-au desfăşurat astăzi, 24 septembrie 2015, lucrările sinaxei monahale a stareţilor şi stareţelor din cuprinsul Episcopiei Tulcii, după cum ne-a precizat Alexandru Chituţă. Lucrările au debutat cu oficierea în sobor a Sfintei…

Eveniment de promovare „Alege Școala”

În cadrul proiectului Alege Școala derulat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Patriarhia Română a avut loc astăzi, 24 septembrie 2015, un nou eveniment de prezentare și promovare, după cum ne-a transmis Alexandru…

Campionii Bucuriei în Protoieria Topoloveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei s-a desfăşurat, miercuri, 23 septembrie 2015, în cadrul Protoieriei Topoloveni, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. În cadrul…

Aproapele nostru este viața noastră

Viața Cuviosului Siluan Athonitul, văzută din afară, s‑a scurs fără multă în­semnătate. A dus viața unui sărac și simplu țăran rus până la plecarea în armată, unde a urmat obiș­nuita slujire militară în gra­dele inferioare,…

Examen de capacitate preoţească în Episcopia Caransebeşului

Sectorul administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului a organizat miercuri, 23 septembrie 2015, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească, pentru absolvenţi ai facultăţilor de teologie, dornici să primească Sfânta Taină a Hirotoniei în eparhie. Examinarea…