Eparhii

Proiect aniversar Romfilatelia în 2015

Continuând seria emisiunilor de timbre emise sub sloganul Ziua Mărcii Poștale Românești, Romfilatelia realizează în 2015 un proiect aniversar, dedicat sărbătoririi a 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Prin acest proiect…

Hramul Mănăstirii Româneşti

Pelerini din întreg Banatul şi-au îndreptat paşii astăzi, 20 iulie 2015, spre Mănăstirea Româneşti, din cadrul Arhiespiscopiei Timişoarei, care şi-a prăznuit la această dată Ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Bucuria pelerinilor veniţi la hram…

Sfântul Proroc Ilie, prăznuit la Mănăstirea Dobreşti

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstită în mod deosebit astăzi şi la mănăstirea timişeană Dobreşti, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, originar din aceste locuri. Cu acest prilej, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a…

Hramul mănăstirii clujene Băișoara

Pelerini din diferite zone ale țării au ales să sărbătorească praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul la mănăstirea din comuna clujeană Băișoara, așezământ monahal aflat sub ocrotirea marelui proroc. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu ocazia hramului…

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie la Galați

Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament, se bucură de o evlavie deosebită între credincioșii gălățeni, fiind cinstit de aceștia ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploaie binecuvântată…

Cateheză și rugăciune la Parohia Marina – Câmpulung Muscel

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Administrativ Bisericesc – Biroul de Cateheză și Activități cu Tineretul, a organizat o activitate catehetică la parohia Sfânta Mare Muceniță Marina din municipiul Câmpulung…