Eparhii

Duminica Sfintei Cruci în parohia clujeană Chiuiești

Mitropolitul Clujului s-a aflat în duminica a 3-a din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci, în parohia clujeană Chiuiești din protopopiatul Dej, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat comunitatea de credicioși. Înaltpreasfințitul…

Slujire arhierească în Parohia Glimboca

În Duminica Sfintei Cruci credincioşii Parohiei Glimboca din Protopopiatul Caransebeş au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Cu acest prilej, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi…

Rugăciuni pentru părintele protopop Teodor Moroşan

În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Gura Sadovei, judeţul Suceava, a fost oficiată ieri, 15 martie 2015, slujba Parastasului pentru părintele Teodor Moroşan, protopop emerit al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, potrivit mmb.ro. Pentru odihna celui…

Slujire arhierească la Mănăstirea Sângeap-Basaraba

În Duminica a III-a din Postul Mare, obştea Mănăstirii Sângeap-Basaraba a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica de lemn a…

Sensul vieţii creştinului

Omul nu poate trăi fără a avea un sens, fără să ştie că păşeşte pe o cale nu oricum, ci privind spre o ţintă. Atunci când viaţa îi este lipsită de sens, el îşi pierde…