Eparhii

Daruri pentru copiii de la Grădinița „Familia”

Copiii de la Grădinița Ortodoxă „Familia” a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Brăila au primit, vinerea aceasta, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Copiii au cântat și s-au jucat, iar la final au…

Concert de colinde la Casa de Cultură din Ploiești

Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti va găzdui duminica aceasta concertul de colinde al Coralei „Doxologia” a preoților din Protopopiatul locului. Spectacolul include și prezentarea unei piese de teatru, potrivit TRINITAS TV. „Corala a…

Cateheză despre Sfântul Nicolae, la Biserica Drăguţeşti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului la Biserica Drăguţeşti din Piteşti a fost oficiată vineri, 5 decembrie 2014, slujba Vecerniei, cu ocazia sărbătoririi hramului. Cu acest prilej, după săvârşirea slujbei, părintele paroh…

Moment aniversar la Sibiu

Cadrele didactice, preoţi, foşti şi actuali studenţi au venit astăzi, 5 decembrie, în capela Facultăţii de Teologie din Sibiu pentru a-i aduce omagii, felicitări şi gânduri bune părintelui arhid. prof. dr. Constantin Voicu la împlinirea…

Sărbătoarea Colegiului Brăilean „Bălcescu”

Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila își sărbătorește zilele acestea ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Nicolae, prin mai multe evenimente religioase și culturale. În mijlocul elevilor și al cadrelor didactice s-a aflat, vinerea aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte…

Pelerinaj la Kilometrul 0 al Capitalei

Sute de bucureşteni au venit încă din ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din centrul Capitalei, pentru a cinsti moaştele a doi sfinți. Alături de mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, aflată…

Întrunirea Cercului pastoral-misionar „Horezu 2”

Joi, 4 decembrie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Cercul pastoral-misionar „Horezu 2” s-a întrunit în Parohia Bogdănești, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea. Întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar „Horezu 2” a fost dedicată…