Eparhii

Corul Învierea din Foeni, 10 ani de activitate

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la înființarea Corului „Învierea” din Foeni, județul Timiș, întemeiat de preotul Nicolae Strizu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. „Acest cor păstrează tradiția mai multor generații de coriști din…

Jurământul absolvenților la Baia Mare

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a participat săptămâna trecută la ceremonia de depunere a jurământului de credință de către cei 36 de licențiați și absolvenți de master în Teologie Ortodoxă din…

Cerc preoțesc la Herina

Preoții de pe Valea Tecii din Protopopiatul Bistrița, respectiv de la Lechința, Galații Bistriței, Dipșa, Viile Tecii, Budurleni, Pintic, Archiud, Ocnița și Teaca, s-au întâlnit duminică, ora 16.00, cu ocazia Cercului preoțesc, în biserica din…

Sfințirea monumentului eroilor din localitatea Corușu

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit sâmbătă, 12 iulie 2014, monumentul eroilor din localitatea clujeană Corușu. Amplasat în fața bisericii, monumentul a fost ridicat în cinstea celor care și-au jertfit viața pe câmpurile…

Nouă apariție editorială

A apărut numărul 32/iulie – august 2014 al revistei Chemarea Credinței, publicația Patriarhiei Române adresată întregii familii. Editorialul revistei îndeamnă cititorii sa viziteze ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu, care sunt prilej de reflecție la viața și…

Parohia Ghindeni în haine de sărbătoare

Biserica ce poartă hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfântul Gheorghe” din Parohia Ghindeni, Protopopiatul Craiova Sud, a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 13 iulie 2014. Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturgie Arhierească,…