Eparhii

File din povestea Corului Vox Medicalis

Muzica este arta prin care se manifestă cel mai intens bucuria sufletului. Muzica aduce liniște, relaxează, înnobilează și înfrumusețează viața, însă doar dacă are o menire ziditoare și benefică minții și sufletului. Armonia sunetelor, dar…

Onomastica Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

De sărbătoarea Sfântului Apostol Bartolomeu, ieri, 11 iunie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, și-a sărbătorit onomastica. Sanctitatea Sa a participat în ajunul sărbătorii la slujba Vecerniei la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”- Valoukli din Constantinopol, informează „Ziarul…

Hramul mănăstirii mehedințene Cerneți

Hramul Mănăstirii Cerneți, închinat Preasfintei Treimi, a adunat în acest an numeroși credincioși mehedințeni, veniți din localitate sau din Drobeta-Turnu Severin. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și…

Pagini dintr-un jurnal ierusalimitean (IV)

În ziua Înălțării Domnului (Ispasului cum se mai zice), pe muntele Măslinilor (Eleonului), nu departe de Ierusalim, chiar în locul unde Mântuitorul Iisus Hristos i-a binecuvântat pe ucenici și apoi S-a înălțat la Cer, credincioșii…

Hrănirea cu Sfânta Euharistie

Primul act de comuniune fizică între o mamă și copilul ei nou-născut, alături de atingerea delicată reciprocă, o constituie hrănirea directă. A da viață unei noi făpturi, în sensul nașterii acesteia, nu este suficient pentru…

Pomenirea psaltului Ion Popescu-Pasărea

Un sobor de preoți cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, slujitori de la Protoieria Sector 2 Capitală și de la Biserica „Sfânta Vineri”-Colentina din București a săvârșit o slujbă de pomenire…

Praznicul Sfintei Treimi cinstit de bănățeni

De praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la hramul Catedralei arhiepiscopale din Arad, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit la hramul Așezământului social de la Glimboca, jud. Caraș- Severin, iar…