Eparhii

Un nou locaș de cult în Insula Mare a Brăilei

Credincioșii Parohiei Măgureni din Insula Mare a Brăilei au participat duminica aceasta la târnosirea noii biserici parohiale din localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul…

Sfințire de biserică la parohia Răsimnicea

Duminică, 11 mai 2014, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului au fost prezenți în mijlocul credincioșilor din localitatea Răsimnicea, Protopopiatul Urziceni, pentru a săvârșii sfințirea…

Liturghie Arhierească la parohia Bulgari

Duminică, 11 mai 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Bulgari, Protopopiatul Zalău, potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Sălajului. Alături de Preasfinția Sa au mai făcut parte din…

Duminica a IV-a după Paști la Giurgiu

La 11 mai 2014 creștinii ortodocși s-au aflat în Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului). În Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, înconjurat de un sobor de…