Eparhii

Postul Mare, vremea pocăinței și calea virtuților

Prin post credinciosul nu dorește reglarea greutății corporale, nici însușirea unei deprinderi mondene, ci înnoirea sa duhovnicească, dezrobirea din temnița cea înfricoșătoare a pornirilor și gândurilor întunecoase. De luni vom porni război, unul nevăzut, în…

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este, poate, cea mai cunoscută creație a acestui mare monah și scriitor, dar Și una dintre cele mai importante rugăciuni ale Postului Mare. Se rostește în cadrul slujbelor începând cu miercurea…

Bucurie duhovnicească la parohia brașoveană Lisa

Credincioșii Parohiei Lisa, Protopopiatul Făgăraș 2, județul Brașov, au avut parte de momente de înălțare duhovnicească în Duminica dinaintea Postului Mare, pentru că Sfânta Liturghie din această zi de lăsat de sec a fost oficiată…

Biserica alături de persoanele vârstnice

Beneficiarele Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Alba Iulia au primit zilele trecute mărțișoare. Doamnele au fost vizitate de asistenții sociali ai serviciului și pe lângă hrana pe care o primesc…

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Târgoviște

Duminică, 2 martie 2014, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, cu ocazia Duminicii…