Eparhii

Sfântul Mucenic Ștefan cinstit la Tulcea

În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos este un model de jertfă creștină pentru toți creștinii. Preasfințitul…

Sfințirea unei noi troițe în parohia Mineri

În a doua zi de Crăciun, la 26 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit o slujbă de sfințire a unei noi troițe ridicată în localitatea Mineri, potrivit episcopiatulcii.ro.

Slujire arhierească la Parohia tulceană Văcăreni

În a doua zi de Crăciun, la 26 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohiei Văcăreni, prot. Niculițel. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți…

2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în ședința de lucru din 29 octombrie 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și…

Vestind Nașterea Domnului

Grupul vocal „Stephanus Magnus” al parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Uda, din comuna Tătăruși, protopopiatul Pașcani, format din 49 de copii și tineri, a participat ieri, 27 decembrie 2013, la Festivalul de Datini și Obiceiuri…

Proiectul „De Crăciun, adoptă un suflet!”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sectorul Social-filantropic al Episcopiei Oradiei a desfășurat, începând din anul 2009, ca un program de propovăduire a milei creștine și a spiritului filantropic, proiectul „De Crăciun, adoptă un…

Bucuria Crăciunului la Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași a fost timp de câteva ceasuri loc de întâlnire pentru 1000 de copii din comuna Mironeasa, județul Iași. Aceștia l-au așteptat pe Moș Crăciun, care le-a oferit câte un dar…

Slujiri chiriarhale bănățene de Crăciun

De marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, ierarhii bănățeni au slujit în catedralele chiriarhale înconjurați de soboare de preoți și diaconi. Pe lângă textele scrisorilor ce au fost citite în toate bisericile, ierarhii…