Eparhii

Slujiri arhierești și momente aniversare în Transilvania

În Duminica a 23-a după Rusalii, a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, ierarhii transilvăneni s-au aflat în mijlocul credincioșilor slujind Sfânta Liturghie și îndemnându-i pe aceștia să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, ce îi ține departe…

Cinci biserici au fost resfințite în Mitropolia Olteniei

Cinci lăcașuri de închinare au fost resfințite în Mitropolia Olteniei, în zilele de sâmbătă și duminică, 19-20 octombrie. Astfel, bucurii duhovnicești și arhierești binecuvântări au primit credincioșii din parohiile gorjene Ciorari și Rădinești, Râmnicu-Vâlcea și…

Vizită arhierească în Parohia Găvojdia

În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Găvojdia, Protopopiatul Lugoj, informează „Ziarul Lumina”. Ierarhul a fost întâmpinat la orele dimineții de numeroși…

Târnosirea bisericii din Greoni

În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Greoni, Protopopiatul Reșița, apoi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit…

Sărbătoarea Mănăstirii sucevene Sfinții Apostoli

Duminica aceasta a fost sărbătoare la Mănăstirea suceveană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cunoscută ca Schitul Botoș. Prezent în mijlocul obștii monahale, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit Agheasmatarul așezământului monahal și…

Mitropolitul de Corint la Patriarhia Română

Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Greciei la evenimentele organizate cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, nu se află la prima vizită în România. Ierarhul a participat,…