Eparhii

O nouă capelă la Drăgoești, Vâlcea

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a sfințit astăzi, 28 septembrie, noua capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina” a Spitalului de Psihiatrie din comuna Drăgoești, județul Vâlcea. Cu acest prilej,…

Resfințire de biserică la Gruia, Mehedinți

Comunitatea de credincioși de la Gruia, jud. Mehedinți, va trăi duminică, 29 septembrie, momente de aleasă trăire spirituală, prilejuite de resfințirea bisericii din localitate. Slujba de resfințire va fi săvârșită începând cu ora 08.30 de…

Concert de cameră la Palatul Arhiepiscopal din Argeș

În a cincea zi a manifestărilor dedicate cinstirii Sfântului Voievod Neagoe Vodă Basarab, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat vineri, 27 septembrie 2013, un concert de cameră pentru toți iubitorii de muzică clasică. Evenimentul a…

Promovarea educației creștine la Timișoara

Școala primară „Sfântul Antim Ivireanul” în parteneriat cu Grădinița „Troița”, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Timișoarei și al Asociației „Prologos”, au organizat cea de-a doua ediție a Zilelor Educației Ortodoxe, în perioada 26-28 septembrie. Cu această…

Examen de capacitate preoțească la Oradea

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 25-26 septembrie, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei a avut loc examenul de Capacitate preoțească, sesiunea de toamnă. La acest examen,…