Eparhii

Slujire arhierească în Parohia Sadu II, județul Gorj

Credincioșii din Parohia Sadu II, județul Gorj, l-au avut astăzi, 13 iunie 2013, în mijlocul lor pe Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ilie…

Hramul Mănăstirii de la Muntele Rece

Creștinii ortodocși au prăznuit astăzi „Înălțarea Domnului”. Acest mare praznic este an de an un prilej de sărbătoare pentru viețuitorii Mănăstirii Muntele Rece din județul Cluj. Așezământul monahal situat pe locul numit „La eroi”, din…

Înălțarea Domnului sărbătorită la Timișoara

De praznicul Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timișoara, potrivit mitropolia-banatului.ro. În această zi, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul…

Sărbătoarea Înălțării Domnului la Slobozia

În ajunul hramului Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a sfințit lumânărarul catedralei. A doua zi, joi, 13 iunie 2013, în ziua prăznuirii Înălțării Domnului, Catedrala Episcopală din Slobozia și-a sărbătorit…

Eveniment cultural la Râmnicu Vâlcea

Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului Cultural-Pastoral „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, într-un cadru solemn, a găzduit astăzi, 13 iunie 2013, de sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului, de la orele 16.00,…

Biserica în sprijinul persoanelor dependente de alcool

Alba Iulia este din această săptămână pe harta „Alcoolicilor Anonimi” odată cu înființarea în municipiu a primului Grup AA (Grupul „Alcoolicii Anonimi”) ce își propune să ajute persoanele dependente de alcool. Grupul „Alcoolicii Anonimi” a…