Eparhii

Sărbătoare în Parohia suceveană Rădășeni

O delegație de la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Atena a adus în localitatea suceveană Rădășeni, un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și un o părticică din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena. Credincioșii…

Împărații Ortodoxiei sărbătoriți la Satu Mare

Peste 2000 de credincioși au participat la hramul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată în demisolul lăcașului de cult de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei…

Zi de hram la Anina

La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena biserica filiei Bratova din Parohia Târnova și-a sărbătorit hramul. În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Privegherea într-un altar de vară din curtea bisericii, informează…

Biserici în sărbătoare în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Galați și-a sărbătorit ocrotitorii. Evenimentele dedicate hramului au început încă din ajun, atunci când, după slujba Privegherii, corul „Ortodoxia” al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a susținut un concert,…

Hramul Bisericii Sfinții Împărați din Slătioara

Biserica „Sfinții Împărați” din Parohia suceveană Slătioara și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, informează…

Zi de sărbătoare la Constanța

Sute de credincioși au participat la hramul Bisericii „Sfinții Împărați” I din Constanța. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, informează TRINITAS TV. Credincioșii prezenți la slujbă s-au putut închina la…