Eparhii

Slujbă arhierească la Mănăstirea Slobozia

Duminică, 12 mai 2013, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia, informează sf-esc.ro Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au participat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail…

Liturghie arhierească la parohia Sfântul Nicolae din Zalău

În Duminica a doua după Învierea Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Zalău, informează episcopiasalajului.ro Alături de Preasfinția sa au mai făcut…

Hramul Mănăstirii, monument istoric, din Slobozia

Vineri, 10 mai 2013, când Biserica Ortodoxă prăznuiește „Izvorul Tămăduirii”, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea, monument istoric, cu hramurile „Sfinții Voievozi” și „Izvorul Tămăduirii” din…

Sfântul Apostol Toma și a zecea Fericire

Credința este a zecea Fericire care asigură consistență celorlalte nouă virtuți care se înscriu în perspectiva fericirii eterne. De existența ei în conștiința Apostolilor Mântuitorul S-a interesat în mod deosebit, garantând fericirea tuturor celor care…