Eparhii

Întâlnirea preoților de spitale din București

Cea de-a XXVII-a sesiune a cercului pastoral-misionar Comunicare și Comuniune a preoților de spitale din București va avea loc joi, 21 februarie 2013, la Biserica cu hramul Sfinții Dr. Cosma și Damian, Institutul Clinic Fundeni,…

Duminica a XVII-a după Rusalii în Ardeal

În duminica a XVII-a după Rusalii, a cananeencei, credincioșii au primit cuvinte de îmbărbătare de la ierarhii ardeleni care au arătat că prin virtuți precum iubirea și credința ne apropiem de darul mântuirii. De asemenea,…

Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Suceava

Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 17 februarie 2013, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, informează „Ziarul Lumina”. Sucevenii au participat,…

Cursuri de perfecționare în proiectul FORTE

Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” al Patriarhiei Române organizează, în cadrul proiectului FORTE, o serie de cursuri adresate personalului angajat al eparhiilor și unităților bisericești, precum și personalului ONG-urilor eparhiale sau partenere ale…

Cuvintele de folos ale Părintelui Serafim de la Rohia

Pentru fiii duhovnicești ai părintelui Serafim Man de la Mănăstirea Rohia, care a trecut la cele veșnice săptămâna trecută, rămân vii în amintire și întipărite în inimă cuvintele sale pline de blândețe și sfaturile duhovnicești.…

Muzeul Mănăstirii Căldărușani

Mănăstirea Căldărușani a fost ridicată în anul 1638 de domnitorul Matei Basarab în inima nesfârșiților și vechilor codrii ai Vlăsiei, prea puțin umblați și cunoscuți la începutul secolului al XVII-lea. De-a lungul timpului, această vatră…