Sfântul Constantin, împărat unic al romanilor
Pacea dintre Constantin cel Mare și Licinius a durat fix șapte ani, după care vechiul conflict dintre ei a reapărut. În tot acest timp, au existat momente de tensiune care au condus la acumularea unei…
Pacea dintre Constantin cel Mare și Licinius a durat fix șapte ani, după care vechiul conflict dintre ei a reapărut. În tot acest timp, au existat momente de tensiune care au condus la acumularea unei…
Patriarhia Română și Fundația World Vision România a organizat astăzi, 23 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna Teoctist Patriarhul, festivitatea de închidere la nivel național a proiectului Alege școala!. La acest eveniment a…
În legătură cu opiniile exprimate la adresa Bisericii și clerului ortodox în emisiunea „Se întâmplă în România”, difuzată de postul de televiziune Antena 3 în ziua de 22 iulie 2013, între orele 11.00-12.00, precizăm: Doamna…
Luni, 22 iulie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sărbătorit împlinirea a 62 de ani de viață. Sărbătoarea a fost marcată de mulțumirea adusă lui Dumnezeu. Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul istoric…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aniversează astăzi, 62 de ani. Cu acest prilej, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei a avut loc un moment aniversar la care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au participat:…
Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel împlinește 62 de ani astăzi, 22 iulie 2013. Cu prilejul acestui moment aniversar, în Catedrala Patriarhală, de la orele 11:00, a fost oficiată o slujbă de Te Deum ca mulțumire…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat, în această dimineață, Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește astăzi, 22 iulie 2013, 62 de ani de viață. Cel de-al șaselea Patriarh al României, s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobrești, comuna…
La Catedrala Patriarhală din București, astăzi, 21 iulie 2013, în Duminica a IV-a după Rusalii, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a participat, astăzi, 21 iulie 2013, în Duminica a IV-a după Rusalii, numită și a Vindecării slugii sutașului, la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința…