Social

Biserica alături de cei aflaţi în nevoie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, derulează proiectul: Ajutor la domiciliu. Prin acest proiect se acordă asistență religioasă, dar și ajutoare materiale celor nevoiași, bolnavilor,…

Hrană pentru pacienţii din Secția de Psihiatrie din Buhuși

Credincioşii din patru parohii ale oraşului Buhuşi au întreprins o acţiune social-filantropică în Săptămâna Luminată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, potrivit mmb.ro. Aceasta s-a desfăşurat în Secția de Psihiatrie a Spitalului…

Acţiune caritabilă în Episcopia Tulcii

Joi, 9 aprilie 2015, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, însoţit de către P.C. Prot. Ispas Romeo Gabriel şi de un grup de preoţi tulceni a vizitat Căminul de bătrâni „Sfântul Nectarie” din Tulcea, Casa de…