Flux de știri
Mănăstirea românească din Budapesta și-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul
Centrul pentru persoane fără adăpost „Sf. Vasile” din Craiova și-a prezentat raportul de activitate
Valentina Doliș este noul președinte al Asociației Studenți pentru viață București
Basarabeni și nord-bucovineni din Italia au serbat Nașterea Domnului la parohia română din Orviento
Învăţământul teologic arădean împlinește 200 de ani | Programul evenimentelor aniversare
Proiectul pentru biserica ortodoxă românească din Dubai: Nu va avea turle înalte, dar va fi primitoare
PS Macarie dăruiește familiei Smicală o icoană care arată lucrarea tainică a lui Dumnezeu în viața lor
Patriarhul: Lumina mare este Însăși Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos
Mănăstirea Hadâmbu a trimis daruri pentru sute de copii din Basarabia
Centrul Sf. Elena anunță Calendarul 2022 al webinariilor pentru lucrătorii în domeniul crizei de sarcină
Cancelaria Sfântului Sinod a redactat programul-cadru al Anului omagial și comemorativ 2022
Mitropolitul Banatului și-a sărbătorit onomastica la masă cu oamenii nevoiași
Episcopul de Bălți a serbat Naşterea Domnului la Lipnic, unde Sf. Ștefan cel Mare a învins tătarii
În imagini: Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit la Mănăstirea Izvoru Mureșului
La Iași a fost resfințită catapeteasma bisericii Înaintemergătorului ctitorită de un domnitor decapitat pentru Hristos
PS Ignatie: Botezătorul Domnului ne cere să nu fim creștini doar cu numele
Mitropolitul Clujului a slujit de Sf. Ioan într-o biserică salvată de la demolare în ultimii ani de comunism
Viața monahală reîncepe la Mănăstirea Arbore: PS Damaschin a instalat starețul
Boboteaza în țară: Ninsoare în Bucovina și zbor de porumbei albi în mai multe eparhii (FOTO)
PS Nicodim a slujit Agheasma Mare în portul Drobeta-Turnu Severin
Episcopul Vincențiu a binecuvântat Dunărea la Călărași
După 81 de ani de viață monahală, Maica Glicheria Mănăstireanu a trecut la Domnul în timpul Liturghiei de Bobotează
PS Emilian a sfințit apele Mureșului la prima procesiune cu arhiereu din ultimii 50 ani
Boboteaza la Nürnberg: IPS Serafim a vorbit despre iubirea din sânul Sfintei Treimi ca model al iubirii din familie
IPS Teodosie a oficiat sfințirea apei la malul Mării Negre: „Să nu ne înspăimântăm de valurile care vin”
PS Antonie: Hristos este izvorul păcii adevărate, darul de la Dumnezeu pe care suntem chemaţi să-l înmulţim
Arhiepiscopul Casian a sfințit Agheasma Mare în două orașe de pe Dunăre (FOTO)
Scopul sfințirii apelor este să ne facă nouă cale la nașterea de a doua prin botez: PS Andrei
Pelerinii basarabeni au donat pentru paraclisul mitropolitan din Chișinău veșminte liturgice și acoperăminte pentru vase
Arătarea Sfintei Treimi ne orientează dinspre nostalgia Paradisului spre Împărăția Cerurilor: PS Ieronim
PS Visarion a binecuvântat apele Dunării la Măcin
Prin Botez am primit demnitatea de creștini, spune IPS Teofan. La Mitropolia din Iași s-a slujit la patru altare
IPS Petru: Dumnezeu Se face Copil ca să ne ceară dragostea. Să respectăm toți copiii născuți și nenăscuți
Aproape 2 milioane de români își serbează ocrotitorul spiritual de Soborul Sf. Ioan Botezătorul
Mitropolitul Ioan al Banatului îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual
Episcopul Spaniei s-a întâlnit cu Nunțiul Apostolic de la Madrid
New York: Credincioșii români s-au rugat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kursk
FOTO: Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Patriarhală
Botezul Domnului arată taina botezului creștin, Taina Sfintei Treimi, a iubirii care înfiază pe om: Patriarhul Daniel