Flux de știri
Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria la ceas aniversar
Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie din București
Viața și Acatistul Sfântului Apostol Toma
Sărbătoarea Sfântului Apostol Toma, hramul parohiei Sfântul Apostol Toma din Australia
Ziua porților deschise la centrul de tineret Reșița Montană
Bucurie pentru copiii Grădiniței Troița și elevii Școlii Sfântul Antim Ivireanul din Timișoara
Întâlnirea volutarilor ASCOR Cluj
Spectacol în sprijinul ocrotirii copiilor
Întâlnirea Asociației clujene Oastea Domnului
Expoziție filatelică aniversară la ASTRA
Ședință de lucru a Consiliului eparhial de la Sibiu
Prezență arhierească la Biserica Învierea Domnului din Bârlad
Învățătura Domnului Hristos – vestirea Împărăției cerurilor
Caravana Sfântului Mina la Centrul Maternal din Mangalia
Evenimente cultural-religioase la Parohia „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc
Resfințirea bisericii Parohiei mehedințene Ilovița
Sărbătoarea parohiei maramureșene Oarța de Jos
Sfințirea bisericii Parohiei Ticvaniu Mic din Protopopiatul Reșița
Sfințirea Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Chițcani
Cei mici fac artă religioasă, nu kitsch
O nouă troiță în Caraș-Severin
Rugăciune la început de nou an academic
Biserica parohială din Argetoaia – județul Dolj, la ceas aniversar
Hramul parohiei românești din orașul suedez Jönköping
Liturghie arhierească în Parohia Orja
Sfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Bercioiu Bârsești
Resfințirea bisericii din Parohia Zimbor, Protopopiatul Zalău
Receptarea operei părintelui Dumitru Stăniloae astăzi – Congres Internațional de teologie, la Patriarhie
Teologia ca rugăciune adusă Preasfintei Treimi
Întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Triveneto I – Italia
Tinerețea este simbolul Învierii
Amintiri din casa harului
6 octombrie 1928 – S-a născut la Sadova, județul Suceava, Episcopul Vicar, Irineu Crăciunaș
Congresul de Teologie Dumitru Stăniloae, la final
Întrunirea preoteselor din județul Cluj
Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului
Sfințirea bisericii Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Câineni, județul Vâlcea
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XX-a după Rusalii
Concurs de povești și poezie și Ziua cadrelor didactice retrase la pensie, la Parohia Otlaca Pustă – Ungaria