Flux de știri
Părintele Claudiu Banu: Mulțumesc mult că mi-ați îmbrăcat copiii!
Arhiepiscopul Argeșului a vorbit la Academia Română despre Sf. Neagoe Basarab: Fiii săi suntem și noi
Patriarhul Melchit Youssef Absi a vizitat Mănăstirea Ghighiu
Conferința națională a pictorilor și restauratorilor de biserici are ca temă normele și îndrumările unitare în domeniu
Sfântul Neagoe Basarab şi-a slujit ţara şi Biserica într-o manieră exemplară, spune Ioan-Aurel Pop
Administraţia Naţională a Penitenciarelor: Concurs de ocupare posturi vacante de preot
Arhiepiscopia Craiovei organizează cursuri autorizate de muzeografie
Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat festivalul „Flori de Speranță” al tinerilor cu Sindrom Down
Arhiepiscopia Târgoviştei: A fost aşezată piatra de temelie pentru o nouă biserică ocrotită de Sf. Brâncoveni
Şase sfaturi duhovniceşti de la Părintele Dionisie Ignat | „Să nu vânăm greşelile altora”
Niciodată să nu zici „voi face mâine”: 112 ani de la nașterea Părintelui Dionisie de la Colciu
Egali, în bucurie, tinerii hipoacuzici au urcat pe scena Teatrului de Artă din București
De când a început pandemia, nu au reuşit să ajungă la medic. A ajuns la ei „Sănătate pentru sate”
MS Margareta și Principele Radu au primit binecuvântarea Nunții de Argint la Castelul Săvârșin
Harghita: Simpozionul „Românii din sud-estul Transilvaniei” este dedicat istoricului Vasile Lechinţan
Clericii și monahii din zona Moldovei și-au luat rămas bun de la Protos. David Oprea
Ioan-Aurel Pop a vorbit la Cluj despre Prima Serbare de la Putna ca parte dintr-un proiect de țară
Episcopul Hușilor invită la reflecție mai profundă asupra îndemnului hristic de a ne lua crucea: Iubirea asumată
Workshopul de comunicare de la Parohia Brâncuși s-a încheiat. Concluzii
Italia: PS Atanasie de Bogdania a slujit la unica parohie din diaspora ocrotită de Sf. Dionisie Erhan
Mitropolitul Basarabiei a sfinţit un monument dedicat eroilor neamului / „Amintește de dragostea noastră faţă de tot ce este sfânt”
Moaştele Sfintei Maria Magdalena ajung vineri în România
Academia Română: Arhiepiscopul Calinic participă la o sesiune ştiinţifică dedicată Sfântului Neagoe Basarab
Recuperare mai bună pentru o lume echitabilă şi durabilă: Tema Zilei Internaţionale a Păcii din anul 2021
După trei ani de lucrări, medelenii din stânga Prutului și-au sfințit biserica, rodul efortului comun al românilor
Muzeul „Octavian Goga” găzduiește un spectacol de muzică tradițională și religioasă din două sate clujene
Stema Moldovei medievale a fost reinstalată pe zidul Cetății Albe
Se prelungesc înscrierile pentru Festivalul-Concurs „Lăudaţi pe Domnul”. Sunt așteptate coruri din afara țării
Ce sfinţi a dat Bucureştiul
Prestigiosul muzician Claude Delangle a fost hirotonit preot la parohia francofonă Louveciennes
Pr. Ilarion Felea pomenit de Arhiepiscopul Aradului. 60 de ani de când a murit în închisoare, la Aiud
Arhiepiscopia Bucureștilor: Preoții din cimitirele de stat au organizat prima întrunire din noul an bisericesc
Bucureşti, 562 de ani de atestare documentară
Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu vor fi lansate la Muzeul Mitropoliei Clujului
Campania „Dăruim aripi copiilor noştri” organizată de parohul din Râpa de Jos şi-a îndeplinit obiectivul
Până la iarnă, Biserica va reconstrui o gospodărie incendiată din Cupșeni, Maramureș
Vicariatul Ortodox Ucrainean: PS Varlaam Ploieşteanul a sfinţit biserica Ruscova din Maramureş
În imagini: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci la Parohia românească din Micherechi, Ungaria
Românii le-au dăruit bulgarilor al doilea veșmânt al Sfintei Parascheva și 30 de tone de alimente