Flux de știri
Casa Memorială „Justinian Arhiepiscopul” este pregătită pentru inaugurarea din 29 mai
Secția etnografică a Muzeului Memorial „Octavian Goga” expune icoane pe sticlă ale artiștilor contemporani
PS Damaschin: Sf. Iacob Putneanul ne învață să nu trecem nepăsători pe lângă problemele cetății
Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Clujului au ca temă Anul omagial 2021
Ziua Internațională a Familiei: Părintele Patriarh spune care sunt sfinții ocrotitori ai familiei creștine
Eparhia Râmnicului își cinstește ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica: Programul manifestărilor
Profesorii de Religie din judeţul Gorj au dedicat luna mai întâlnirilor metodice
Ziua Bujorului Românesc: Simbolul veteranilor Armatei Române ar putea deveni floarea națională
Episcopia Maramureșului va construi case pentru victimele inundațiilor din județul Satu Mare
Simpozionul Studia Theologica Doctoralia 2021: Peste 70 de participanți de pe trei continente
Catedrala din Caransebeș a reunit oamenii prin artă la Festivalul „Miron Cristea”
Elevii din Putna s-au închinat Sfântului Iacob Putneanul, ctitorul școlii lor
Sfânta Lumină este un dar al Bisericii Ortodoxe pentru întreaga lume: Patriarhul Ierusalimului
PF Daniel: Duminica Femeii Creștine evidențiază importanța lucrării femeilor în Biserică și societate
14 mai: Ziua de cinstire a martirilor din temniţele comuniste
Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea: Program
Se reiau catehezele online din SUA, cu Părinții John Downie, Ieremia Berbec, Ștefan Drăgoi și alții
Dumitru Prunariu despre cum a învins temerile din timpul zborului spaţial: „Stai liniştit, totul va fi bine!”
Arhiepiscopia Iașilor construiește un centru maternal de peste 750.000 de euro pentru femeile în criză de sarcină
Aportul Bisericii în consultarea europeană: Transmite speranţă, pace, echitate, valori de care Europa are nevoie
De sâmbătă putem renunța la purtatul măștii în aer liber
ICR Londra: Regele Mihai a fost omagiat printr-un eveniment online
Conferinţa privind viitorul Europei a început. Cum îşi pot prezenta cetăţenii recomandările
Ioana Ciurlea, jurnalist: „Tata era cel mai cool preot”
Parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ din Galați a oferit ajutoare umanitare pentru refugiați
Zilele Psalților Români îmbină rigoarea cercetării cu rugăciunea
E nevoie de un sat să crești un copil: Formare pentru preoții care lucrează cu tinerii din Protoieria Bacău
Arhiepiscopia Sucevei strânge fonduri pentru trei familii afectate de incendiu
A 3-a conferinţă privind libertatea religioasă în pandemie, dedicată administrării Sf. Taine și ierurgii
Sibiu: 115 ani de la sfințirea Catedralei mitropolitane
PS Teofil de Iberia împlineşte 50 de ani
Cetatea Sarmizegetusa Regia va fi deschisă până la ora 20:00, în perioada verii
ASCOR Cluj: Ceata Sf. Ioan Valahul reînvie tradiții și atrage tot mai mulți tineri
Peste o sută de mii de copii români au fost botezați în Italia de la întronizarea primului episcop: Retrospectivă
Alba Iulia: A douăzecea ediţie a Simpozionului Știință, Teologie și Artă este dedicată pastoraţiei în diaspora
Mina Hociotă: Monahie, asistent medical și a doua femeie ofițer din Armata Română (Opinie)
Care este diferenţa dintre omul religios şi cel credincios: Arhiereul vicar Teofil de Iberia
Premierul României a jucat fotbal cu seminariștii din Satu Mare: „M-au alergat puțin băieții”
Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali: De câți astfel de profesioniști mai are nevoie lumea