Flux de știri
Conferință preoțească în Protopopiatul Brăila
Patriarhul României a primit vizita Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Cursuri preoțești pentru slujitorii din Mitropolia Banatului
Lansarea Proiectului „Rețea Interregională de Centre Educaționale” pentru Regiunea Vest
Sărbătoarea Schitului de la Hăpria din Județul Alba
Membrii Academiei Internaționale de Științe Religioase, întruniți la Palatul Patriarhiei
Activități religios-culturale desfășurate în Parohia ortodoxă română din Salzburg, Austria
Un nou program social în Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei
Sfântul Cuvios Ioan de la Râșca și Secu sărbătorit astăzi în Biserica Ortodoxă Română
Biserica Parohiei Dămuc din Protopopiatul Piatra Neamț a fost resfințită
A II-a Ediție a cursurilor Universității de vară din Franța a ajuns la final
„Fiecare copil merită o excursie” – Campanie derulată de Serviciul Social al Arhiepiscopiei Sibiului
Ultima etapă a proiectului „Sinopticii” la parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Anina
Slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou așezământ social în parohia gorjeană Valea Părului
Preasfințitul Părinte Ambrozie a prezidat ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Giurgiului
Catedrala „Sfântul Alexandru” din orașul Sulina și-a sărbătorit ocrotitorul
Asociația „Vasiliada” a Mitropoliei Olteniei participă la implementarea unui proiect cu scopul prevenirii abandonului școlar
Examene de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București
Evenimente organizate de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române
Concursul Național de Muzică Eclezială Corală „Lăudați pe Domnul!”
Manifestări religioase în Alexandria prilejuite de sărbătorirea ocrotitorului orașului
O nouă biserică ortodoxă română în Sydney, Australia
Pelerinaj la Sfântul Munte Athos
Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XIV-a după Rusalii
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”
În ziua sărbătorii „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, la Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește mâine pe Sfântul Cuvios Ioan de la Râșca și Secu
Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, va fi sărbătorit mâine în Biserica Ortodoxă Română
Liturghie arhierească în Parohia Brusturi, Episcopia Oradiei
Slujbe de pomenire a Înaltpreasfințitului Mitropolit Antonie Plămădeală la împlinirea a cinci ani de la trecerea la Domnul
Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Cămărășeasca, jud. Gorj
Biserica Ortodoxă sărbătorește „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”
Hram la Mănăstirea Secu din Județul Neamț
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Giurgiu în ziua sărbătorii „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”
Mănăstirea Bic din Episcopia Sălajului și-a serbat hramul
Schitul Troianu, din municipiul Râmnicu Vâlcea și-a serbat ocrotitorul
Hram la Mănăstirea Frăsinei din Județul Vâlcea
Slujire arhierească în Biserica Parohiei „Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul” din Caransebeș