Flux de știri
„Repere patristice în dialogul dintre teologie și știință” – opera care demonstrează necesitatea construirii unui dialog între teologie și știință
Slujbă arhierească la Mănăstirea „Sfânta Treime – Orlat” din Județul Sibiu
Săptămâna a VI-a din Postul Sfintelor Paști
Liturghie Arhierească în Biserica Parohiei „Precista” din Municipiul Focșani
La Viștea de Sus s-a desfășurat Festivalul de Cântări Religioase „Buna Vestire”
Vizita Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Parohia „Buna Vestire – Centru” din Alba Iulia
Cuvioasa Maria Egipteanca, modelul ascetic al desăvârșirii prin pocăință
Monahismul ortodox român la început de veac XX. Apologeți și reformatori
Liturghie Arhierească în Municipiul Satu Mare
Slujbă Arhierească la Biserica „Sfinții Voievozi” din Orașul Bălcești – Vâlcea
Manifestări dedicate împlinirii a 92 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la Craiova
Dezbatere dedicată educației și moralei ca fundamente ale societății democratice la Sibiu
Vernisaj al unei Expoziții de Artă tradițională românească în Oslo, Norvegia
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost prezent la Sfânta Liturghie în Duminica „Cuvioasei Maria Egipteanca”, oficiată la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală
Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
21 martie 1914 – S-a născut în Negreni. jud. Teleorman, preotul și profesorul de teologie Niculae Șerbănescu
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române din Duminica a V-a a Postului Mare (Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca)
Evanghelia Duminicii a V-a din Postul Sfintelor Paști
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca
„Memorandum” formulat la Toplița de către Adunarea Forumului Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș
Olimpiada de Religie la nivelul Capitalei s-a desfășurat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din sectorul 5
Etapa Județeană a Olimpiadei de Religie în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Faza județeană a Olimpiadei de Religie pentru clasele VII-XII s-a desfășurat la Liceul „Ion Barbu” din Pitești
La Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din Craiova a avut loc Faza județeană a Olimpiadei Naționale de Religie
La Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat Etapa Județeană a Olimpiadei de Religie
Faza Județeană a Olimpiadei de Religie în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Noi hotărâri administrative și pastorale în Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria
Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va efectua o vizită în mijlocul românilor din orașul Stavanger, Norvegia
A lua de la noi și a dărui altora
Concert susținut de Grupul de Muzică Bizantină EVLOGHIA al Patriarhiei Române
20 martie 1847 – S-a născut în Ismail Gavriil Musicescu – compozitor, dirijor, profesor
La Catedrala Patriarhală Denia ‘Acatistului Bunei Vestiri’ a fost oficiată în această seară de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal
Denia „Acatistului Bunei Vestiri” este oficiată în această seară în Biserica Ortodoxă
Se împlinesc 128 de ani de la prima sfințire a Marelui Mir în BOR
Examen pentru ocuparea postului de Preot de Caritate în Spitalul Clinic de boli dermato-venerice din București
Înaltpreasfințitul Teofan a vizitat Unitatea Militară ieșeană din Copou
Simpozion cu tema „Icoana – punte între cer și pământ”, organizat de Biblioteca Județeană din Craiova
Proiectul „Învierea Domnului – un pas spre reintegrare” va fi implementat în Spitalul Penitenciar din Târgu Ocna
Prima liturghie arhierească în localitatea Dorobanțu, județul Tulcea