Flux de știri
Întâlnire pentru elaborarea lucrării dedicate istoriei monahismului ortodox român
În Duminica a XII-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala patriarhală
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit Centrul socio-educațional de la Parohia „Sfânta Treime” – Tei
Milostenia schimbă daruri pământești în comori cerești – Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii (Matei 19, 16-26)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat astăzi la Sfânta Liturghie săvârșită în paraclisul Reședinței patriarhale
Slujbă de pomenire a Mitropolitului Antonie al Ardealului, astăzi, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
Mănăstirea Secu din județul Neamț și-a serbat astăzi hramul
Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, cinstit în Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Slujiri arhierești în Episcopia Oradiei, 29 – 30 august 2009
Tabăra religioasă „Dumnezeu privit cu ochi de copil”, în parohia Flămânzi-Cordun din Protopopiatul Hârlău
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Reprezentantul permanent al României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg
Hramul Catedralei Sf. Ier. Alexandru din Sulina
Sesiune de admitere pentru completarea locurilor disponibile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitală
Parohia Sfânta Treime – Tei din București va organiza un centru socio-educațional de tip after school
Slujiri arhierești de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul în Mitropolia Moldovei și Bucovinei
„Tabăra Creștină”, în parohia Poiana Sărată din Protopopiatul Onești
Examen de admitere la master, organizat în luna septembrie de Facultatea de Teologie Ortodoxă din București
Schitul „Sfântul Cuvios Pimen” din Poiana Brașov și-a serbat astăzi ocrotitorul
Construcția complexului cultural-spiritual „Sfânta Vineri” din orașul Zalău, la final
Program de studii postuniversitare pentru formarea interpreților autorizați în limbajul mimico-gestual, la Pitești
Reabilitarea picturii Complexului monahal Coșula din județul Botoșani
Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfântul Fanurie
Hramul Mănăstirii Topolnița
A doua ediție a simpozionului ,,Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate”
Hramul mănăstirii Timișeni Șag: 29 august
Încă o grădiniță creștină se va deschide pentru copiii din Iași
29 august – Se împlinesc 4 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Antonie Plămădeală
Întrunirea comisiei mixte pentru elaborarea lucrării „Istoria monahismului ortodox român de la origini până astăzi”, 1 septembrie 2009
Pelerinaje la așezămintele monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor și Episcopia Giurgiului
Lansare de carte în localitatea sârbă Vârșeț
Pelerinaj cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon în Episcopia Caransebeșului
Vizita Preasfințitul Părinte Casian în comunitatea de etnie rromă de la Ivești
Ședințe preoțești în trei protopopiate din Arhiepiscopia Iașilor
Slujbă arhierească la aniversarea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita Excelenței Sale Domnul Alexander Ciurilin, Ambasadorul Federației Ruse în România, 26 august 2009
Întrunirea Consiliului Mondial al Bisericilor, la Geneva
„Speranțe pentru vârsta a treia”, proiect social desfășurat în Episcopia Dunării de Jos
Preasfințitul Nicodim, la deschiderea Festivalului Țărilor Dunărene
Al doilea Congres Național „Hristos Împărtășit Copiilor” se va desfășura între 1-3 septembrie 2009 la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus – județul Brașov